PRAHOVA: Cod roşu hidrologic emis de autorităţi, după inundarea curţilor din trei localităţi

PRAHOVA: Cod roşu hidrologic emis de autorităţi, după inundarea curţilor din trei localităţi
A fost emis mesaj RO-ALERT
Alerte hidrologice Cod roșu și Cod portocaliu au fost emise la nivelul județului Prahova. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, vineri dimineaţă, pentru evacuarea apei din curţile inundate.
Intervenții în Găgeni, Boldeşti-Scăeni și Urlați
„Până în acest moment, au fost primite 3 solicitări pentru evacuarea apei din curţi. Dintre acestea, în două cazuri nu s-a putut interveni cu motopompele din dotare, nivelul apei fiind foarte scăzut, astfel că se găsesc soluţii de către autorităţile locale (în Găgeni şi Boldeşti-Scăeni).
În Urlaţi, pe strada Valea Crângului, pompierii de la Garda de Intervenţie Urlaţi intervin cu o motopompă pentru evacuarea apei din 2 anexe gospodăreşti. În acest caz nu este vorba despre un râu ieşit din matcă, ci despre apă acumulată în urma precipitaţiilor. Nu sunt locuinţe afectate”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru Cod roşu hidrologic în localităţile Lapoş şi Sângeru, fiind vizat râul Nişcov. Avertizarea este valabilă până la ora 15:00, notează Agerpres.
De asemenea, a fost emis mesaj de avertizare RO-ALERT în contextul Codului portocaliu hidrologic valabil până la ora 12:00. Au fost vizate localităţile din bazinul Teleajen, în aval de confluenţa cu râul Vărbilău: Vărbilău, Dumbrăveşti, Păuleşti, Bucov, Valea Călugărească, Blejoi, Berceni, Râfov, Plopeni, Boldeşti-Scăeni, Lipăneşti.
Sursa: Realitatea de Prahova
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














