Prahova, în mijlocul pestei porcine! Autoritățile sunt în alertă
Prahova, în mijlocul pestei porcine! Autoritățile sunt în alertă
Chiar dacă până în prezent, în Prahova nu a fost semnalat niciun caz oficial de pestă porcină africană, autoritățile locale sunt în alertă și au luat măsuri suplimentare de prevenţie.
Asta pentru că a fost confirmat un focar și în judeţul vecin Dâmboviţa, informația venită după ce virusul fusese depistat şi în Buzău, Ialomiţa şi Ilfov.Conducerea Prefecturii a convocat o şedinţă la care au participat reprezentanţii direcţiilor deconcentrate cu atribuţii în domeniu, iar decizia a fost de instalare a unor filtre rutiere, pe toate drumurile care leagă Prahova de Dâmboviţa, măsură venită în completarea celor care vizează legăturile cu restul judeţelor în care a fost confirmată apariţia acestui virus. Prefectul de Prahova, Mădălina Lupea, a confirmat, la finalul şedinţei, că vor exista filtre mobile pe toate drumurile judeţene care duc spre Dâmboviţa, dar, evident, şi pe drumurile naţionale 71, Sinaia - Moreni, şi 72, Ploieşti - Târgovişte.De asemenea, autorităţile au decis şi menţinerea tuturor celorlalte filtre mobile de pe drumurile care leagă Prahova de Ialomiţa, Buzău şi Ilfov şi a filtrului fix de la Ciorani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














