Proiect. Examenul pentru obținerea permisului auto dat și cu persoane autorizate, nu doar cu polițiști

Proiect. Examenul pentru obținerea permisului auto dat și cu persoane autorizate, nu doar cu polițiști
De mulți ani avem o problemă serioasă în privința timpului de așteptare pentru susținerea probei practice a examenului auto.
De mulți ani avem o problemă serioasă în privința timpului de așteptare pentru susținerea probei practice a examenului auto.
Lipsa de personal din poliție și condițiile prea puțin atractive din acest sector fac ca programarea pentru examen să depășească chiar și o jumătate de an în multe județe.
Cum MAI nu s-a obosit să facă demersurile pentru ca aceste posturi să devină atractive pentru polițiști, inițiatorii proiectului de lege despre care vorbim astăzi s-au inspirat de la țările unde examinarea la proba practică nu se face doar cu polițiști, ci și cu persoane autorizate din afara Ministerului de Interne.
Concret, deputații UDMR au inițiat și la noi un proiect care defineşte profesia de examinator autorizat, aceasta putând fi exercitată, pe lângă ofiţeri şi agenţi de poliţie, de către orice persoană care obţine o autorizaţie în acest domeniu.
În expunerea de motive se spune că ”Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidaţii trebuie să aştepte luni de zile pentru a obţine o programare la proba practică, necesară pentru obţinerea permisului de conducere.”
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











