Reguli de Paște: angajații MAI vor aduce lumina credincioșilor

Reguli de Paște: angajații MAI vor aduce lumina credincioșilor
Marcel Vela a anunțat Acordul MAI cu Patriarhia Română, în contextul sărbătorilor Pascale.
Marcel Vela a anunțat Acordul MAI cu Patriarhia Română, în contextul sărbătorilor Pascale.
„Având în vedere numărul mare de cetățeni de origine ortodoxă, ministerul vine în sprijinul Bisericii cu ajutor pentru clerici și credincioși. Vom ajuta Biserica la împărțirea sfintelor Paști și a luminii sfinte. Ținând cont de decretele prezidențiale, cât și de prevederile OM, am semnat împreuna cu Preafericitul Daniel un acord de susținere și sprijin pentru stabilirea unei acțiuni comune cu ocazia sărbătorilor pascale, prin distribuirea paștilor și a Sfintei Lumini. Prescurea sfințită în Joia Mare va fi distribuită vineri și sâmbătă, în intervalul orar 7-17, în afara lăcașurilor de cult, de voluntari și de angajați ai bisericii“, a spus Vela.Lumina se va împărți de voluntarii bisericii și patrulele din coordonarea MAI, începând cu ora 20.00, sâmbătă.Doi sau trei locatari de bloc pot oferi tuturor vecinilor lumina primita de la patrulele MAI.Cadrele existente sub coordonarea MAI vor distribui Sfânta Lumină spitalelor și centrelor de carantină.„Știu că ne e greu să respectăm regulile de carantinare, dar așa putem trece cu bine. Dumnezeu să ocrotească toți românii“, a încheiat Vela.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
- 10:18 - 82 de persoane au murit după o explozie într-o mină de cărbune din China
- 09:09 - Răzvan Lucescu, gest deosebit în memoria tatălui său. A servit mâncare nevoiașilor la pomana de 40 de zile FOTO
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News














