S-a ajuns la o înțelegere! Declarația primarului Adrian Dobre pe tema prelungirii contractului cu Veolia Energie| VIDEO

adrian_dobre
Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a anunțat luni faptul că, în urma ultimelor discuții la care au participat reprezentanți ai Veolia Energie Prahova, dar și ai Consiliului Județean Prahova, s-a ajuns la o înțelegere în ceea ce privește prelungirea contractului privind serviciile de termoficare.
Conform edilului șef, contractul se va prelungi pentru o perioadă de trei ani. Primarul Dobre a mai susținut că tariful stabilit va fi 237 lei, plus TVA și că primăria va acorda subvenție astfel încât ploieștenii să nu plătească mai mult.Șeful administrației publice ploieștene a mai spus că există o perioadă de șase luni în care va trebui să fie puse la punct toate procedurile cu cei de la Veolia și că tariful la termie nu se va modifica, atâta timp cât PSD, la nivel național, nu va aduce modificări cu privire la prețul reglementat pentru populație și la metoda de calcul a tarifului.De asemenea, primarul a mai declarat că în perioada următoare vor fi făcute investiții atât la centrala termică, dar și la rețeaua de distribuție, lucru foarte important pentru menținerea unui tarif normal dar și ținând cont de faptul că actuala centrală nu mai are o durată de viață foarte mare. Totodată, Dobre spune că investițiile depind și de preluarea centralei și de condițiile de preluare, terenul respectiv să nu fie grevat de sarcini, iar dacă totul va fi în regulă vor putea fi accesate fonduri guvernamentale și europene pentru investiții.Vezi mai jos declarația primarului Adrian Dobre:https://youtu.be/WHotkfg65v0
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Prahova și pe Google News











