Administrația locală din Ploiești propune modificarea Regulamentului de parcare în zonele rezidențiale. Proiectul va fi discutat în ședința Consiliului Local de săptămâna viitoare și prevede, între altele, atribuirea unor locuri de parcare gratuite.
„l.a cerere, se vor atribui gratuit noi locuri de parcare în baza Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, pentru minorii care se încadrează în gradul de handicap grav sau grav cu asistent personal și pentru adulții cu dizabilități care se încadrează în gradul de handicap grav sau grav cu asistent personal” este forma propusă pentru articolul din regulament care face referire la aceste categorii. Mai exact, prevederile actuale sunt completate cu mențiunea „grav cu asistent personal”, în ceea ce privește persoanele adulte. Totodată este eliminată mențiunea „care se încadrează în codurile de boală din Anexa nr. 2 la prezentul regulament, în conformitate cu punctele de vedere ale instituțiilor de specialitate”.
În referatul de aprobare atașat proiectului, primarul Mihai Polițeanu a explicat că modificările sunt propuse la solicitarea Prefecturii, care a considerat nelegală Anexa 1 a regulamentului, „invocând faptul că Legea organică nu condiționează dreptul persoanelor cu dizabilități de a beneficia de un loc de parcare cu titlu gratuit, de codul de boală înscris în fișa medicală”.