Patru acțiuni rutiere cu efective mărite, urmate de trei acțiuni tip BLITZ, pe timp de noapte, au avut loc în Prahova, în ultimele 24 de ore. IJP a prezentat, sâmbătă, bilanțul verificărilor, care include 200 de sancțiuni contravenționale, nouă șoferi lăsați temporar fără permis și deschiderea unui dosar penal.

“La data de 12 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat pe timpul zilei patru acțiuni cu efective mărite, iar pe timpul nopții trei acțiuni de tip BLITZ.

Acțiunile s-au desfășurat pe drumurile naționale din județ, în orașele Băicoi, Plopeni și Slănic, dar și în comunele Bălțești, Teișani, Puchenii Mari și Bucov, scopul acestora fiind asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În cadrul activităților au fost controlate 360 de autoturisme și au fost legitimate 400 de persoane.

Totodată, au fost efectuate 80 de testări cu aparatul etilotest.

Astfel, au fost aplicate aproximativ 200 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind aplicate și 20 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr.61/1991.

De asemenea, ca măsuri complementare au fost reținute 9 permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.
 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentSpecialiştii spun că nu trebuie să renunţi la cafea. Care sunt beneficiile consumului de cafeină
Articolul următorTânăr din Ilfov, depistat drogat la volan pe un drum din Prahova