Un tânăr a fost agresat la o casă de pariuri de pe strada Aleea Stânișoarei din Ploiești.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un ploieștean în vârstă de 15 ani, stabilindu-se totodată că cei doi ar fi avut anterior, un conflict verbal, în incinta casei de pariuri sportive.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței care a acordat îngrijiri medicale victimei, aceasta fiind transportată la spital, fără a rămâne însă internată.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident în Ploiești. Două persoane au ajuns la spital
Articolul următor10 hectare de pădure, expropriate în Prahova pentru varianta ocolitoare a DN1