Un tânăr de 26 de ani, din Prahova, a fost reținut și este cercetat pentru furt după ce a pătruns prin efracție într-o locuință din Adunați.

Profitând de faptul că nu era nimeni acasă, acesta s-a aprovizionat cu alimente din cămara proprietarilor pe care i-a lăsat și fără 450 de lei.

“La data de 21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Breaza au identificat și depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Adunați, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, seara trecută, polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 34 de ani, din comuna Adunați, despre faptul că un bărbat i-ar fi sustras din locuință o sumă de bani și produse alimentare.

Astfel, în baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că în ziua precedentă, în jurul orei 20.00, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi pătruns în locuința în care nu se afla nimeni, sustrăgând suma de 450 de lei, precum și produse alimentare.

În urma cercetărilor, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată la scurt timp, ca fiind un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comună”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPrahova. Tâlhărie asupra unui adolescent, într-un centru comercial din Ploiești
Articolul următorModificare în Codul Rutier – Polițistul îți poate reține permisul dacă refuzi recoltarea probelor biologice