DNA a început o anchetă care vizează trei notari și mai mulți funcționari din Urbanismul Primăriei Ploiești.

Angajații primăriei au aprobat construirea unui cartier de blocuri într-o zonă de case din Nordul Ploieștiului.

Marți seară a fost difuzat un reportaj-anchetă intitulat ”Mafia imobiliară. Afacerea cu iz penal a unor afaceriști, notari publici și funcționari din Primăria Ploiești”.

Este vorba de construcția unor blocuri într-o zonă de case, care avea restricții de înălțime. Astfel, prin Planul Urbanistic Zonal se puteau autoriza doar edificarea unor clădiri de joasă înălțime, pentru servicii publice și de interes general, nici vorbă de construirea unor blocuri înalte.

Însă, imediat după cumpărarea terenului, firma de construcții a cerut modificarea PUZ-ului, iar primăria a aprobat și a emis autorizația de construire.

Mai mult, dezvoltatorul imobiliar a putut să vândă apartamentele din blocurile respective, cu complicitatea a trei notari din Ploiești. Aceștia au indus în eroare cumpărătorii și băncile creditoare, fiind omis faptul că imobilele nou construite au o serie de litigii.

Unul dintre notari, Frațian Eugen Iuliu, membru al Camerei Notarilor Publici Ploiești, a și fost sancționat de către Uniunea Națională a Notarilor Publici, cu 30.000 de lei, pentru „îndeplinirea, in mod repetat, a actelor și procedurilor notariale, cu nerespectarea dispozițiilor legal prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale in cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și neglijență in efectuarea lucrărilor”. Pentru ceilalți doi notari cercetarea disciplinară nu a fost finalizată. În aceste cazuri Ministerul Justiției a sesizat și Parchetul, care a deschis o anchetă.

Reprezentanții Direcției de Urbanism susțin că numai dacă instanța va decide la finalul procesului anularea autorizației de construire a blocurilor se va putea declanșa o anchetă internă.

În prezent, noul PUG se află în sertarele Primăriei Ploiești, care amână la nesfârșit dezbaterea publică obligatorie pentru adoptarea documentului respectiv.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentPloieşti. Tânără de 18 ani lovită de mașină pe trecerea de pietoni, în apropierea Spitalului Județean Ploiești
Articolul următorUn bărbat din Dâmboviţa reţinut pentru mai multe furturi din maşini comise în Prahova