Viteza trenurilor va fi redusă cu 20-30 Km/h, în județele unde există avertizări de caniculă.

Traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale, în următoarele două zile. Viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă ca urmare a avertizărilor meteorologice de caniculă şi temperaturi ridicate, de 40 de grade Celsius, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A., transmite Agerpres.

Măsura este luată pentru siguranța pasagerilor.

„Precizăm faptul că măsura de reducere a vitezei de circulaţie va fi menţinută până joi, 15 august, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluţia temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al sucursalelor regionale de cale ferată care administrează reţeaua feroviară”, se arată într-un comunicat al companiei feroviare.

CFR S.A. recomandă călătorilor, în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare ale trenurilor din/în staţiile CFR la casele de bilete ale operatorului de transport şi să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar.

ANM a emis noi atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme deosebit de caldă

Jumătate de țară este sub avertizare de caniculă până joi, inclusiv. Valul de căldură va persista în vest, sud şi pe arii restrânse în centru şi est, unde şi disconfortul termic va fi ridicat.

Mâine va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de căldură, valabilă pentru nordul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul, centrul şi sudul Munteniei. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi temperaturile maxime vor fi în general de 35 – 37 de grade, iar minimele de 20 de grade.

În aceeaşi zi, un Cod portocaliu de caniculă va acoperi judeţe din Banat, sudul Crişanei, sudul şi sud-vestul Olteniei, precum şi din sud-vestul Munteniei. În aceste zone, maximele termice vor ajunge la 40 de grade.

Conform ANM, joi, 15 august, o atenţionare Cod galben de vreme deosebit de caldă va afecta zone din Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Munteniei, şi din nordul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

De asemenea, în Banat, sudul şi sud-vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, valorile maxime de temperatură vor fi de 38 – 39 de grade, iar minimele de 21 – 22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest.

Articolul precedentPRODUCŢIA INDUSTRIALĂ A ÎNREGISTRAT O SCĂDERE DE 2,1%, ÎN PRIMELE ŞASE LUNI (INS)
Articolul următorCHARALAMBOUS (FCSB), DUPĂ ELIMINAREA DIN LIGA CAMPIONILOR – TREBUIE SĂ RIDICĂM CAPUL, NU NE PUTEM OPRI AICI