Un bărbat în vârstă de 49 de ani din Ploiești a murit după ce s-a aruncat, marți, de la etajul 7 al unui bloc din municipiu.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Tragedia s-a produs, marți, în jurul orei 11:30. Polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că un bărbat s-ar fi aruncat de la etajul 7 al unui bloc de pe strada Aleea Iezerului din municipiul Ploiești.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a anunțat că polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiu, care a fost declarat decedat de personalul medical sosit la fața locului.

Din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni cu intenție.

„În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a anunțat IPJ Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAccident pe DN1, la ieșire din Comarnic spre Sinaia. Un conducător auto s-a răsturnat cu mașina în șanț
Articolul următorSecetă puternică şi chiar extremă în culturile de grâu din mai multe zone ale ţării. Avertismentul specialiștilor