Un bucureștean a atacat un alt tânăr ploieștean cu o furculiță pe care i-a înfipt-o în spate, într-un hotel din Parâng. Ploieșteanul a ajuns, luni, la Spitalul de Urgență din Petroșani în urma altercației.
Autoritățile din cadrul IPJ Hunedoara au transmis, printr-un comunicat de presă, că, în data de 20 februarie, în jurul orei 11:20, un tânăr în vârstă de 19 ani s-a prezentat la spital, având nevoie de îngrijiri medicale din cauza unei răni provocate în urma unei altercații:
În data de 20 februarie 2023, în jurul orei 11:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de personalul medical al Spitalului de Urgență din localitate cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgențe, a fost adus un tânăr care prezenta o plagă în zona spatelui.
Conflictul ar fi avut loc în noaptea de miercuri spre joi, într-un hotel situat în Parâng. În urma acestuia, tânărul din Ploiești s-ar fi ales cu o plagă în zona spatelui, provocată de înțeparea sau lovirea zonei cu un obiect ascuțit, a mai precizat IPJ Hunedoara:
Tânărul vătămat a rămas internat, în continuare, la Spitalul de Urgență Petroșani, iar polițiștii au deschis, în urma celor întâmplate, un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de:
- Loviri sau alte violențe.
Momentan, nu se cunoaște motivul pentru care tânărul din Ploiești a fost atacat de către bucureșteanul alături de care era cazat în hotelul din Parâng.
Sursa: Realitatea de Prahova