Podul Francis Scott Key, din Baltimore, s-a prăbușit, marți dimineața, după ce a fost lovit de o navă mare, potrivit imaginilor difuzate de BBC. Mai multe mașini au căzut în apă. 

UPDATE 12:30 – Guvernatorul Wes Moore a declarat stare de urgență în Maryland după prăbușirea podului Francis Scott Key.

„Lucrăm cu o echipă interinstituțională pentru a desfășura rapid resursele federale din Administrația Biden”, a declarat Moore.

El mulțumește „bărbaților și femeilor curajoși care desfășoară eforturi pentru a-i salva pe cei implicați și se roagă pentru siguranța tuturor”.

FBI și ofițerii de la Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozibili (ATF) sunt acum la fața locului pentru a asista autoritățile locale în investigație.

Departamentul afirmă că în jurul navei care a lovit podul exista o cantitate mare de combustibil diesel în apă.

Acesta adaugă că „echipa de scafandri și de salvare a ajuns la fața locului pentru a localiza persoanele” din apă.

Potrivit șefului comunicațiilor Departamentului de Pompieri din orașul Baltimore,  aproximativ 20 de lucrători ar fi căzut în râul Patapsco.

UPDATE: Echipele de intervenţie caută cel puţin 7 persoane despre care se crede că se află în apă, a declarat Kevin Cartwright, directorul de comunicare al Departamentului de pompieri din Baltimore, pentru Associated Press.

El a precizat că agenţiile de salvare au primit apeluri la 911 în jurul orei 1:30 a.m., raportând că o navă care se deplasa spre ieşirea din Baltimore a lovit un pilon al podului, provocând prăbuşirea acestuia. Mai multe vehicule se aflau pe pod în acel moment, inclusiv unul de mărimea unui tractor cu remorcă.

“În acest moment, ne concentrăm asupra încercării de a salva şi recupera aceste persoane”, a declarat Cartwright. El a spus că este prea devreme pentru a şti câte persoane au fost afectate, dar a numit prăbuşirea un “eveniment în curs de desfăşurare cu victime în masă”.

Cartwright a mai spus că se pare că există “unele încărcături care atârnă de pod”, creând condiţii nesigure şi instabile, şi că, în consecinţă, echipele de intervenţie de urgenţă operează cu prudenţă.

“Aceasta este o urgenţă gravă”, a declarat oficialul.

Traficul a fost deviat în totalitate, a anunțat Autoritatea de Transport din Maryland.

Potrivit primelor informaţii, vasul a lovit unul dintre pilonii podului Francis Scott Key, care are o înălţime de peste 350 de metri, provocând prăbuşirea acestuia.

Momentan, nu se cunoaște tipul de navă şi nici momentul în care aceasta a lovit podul, iar amploarea pagubelor nu a fost clarificată.

Imaginile cu podul prăbuşit sunt spectaculoase. În mai multe videoclipuri postate pe reţelele sociale se poate observa cum o parte considerabilă din impresionanta structură metalică, inaugurată în 1977, se prăbușește în râul Patapsco.

Articolul precedentDoi jucători au fost lăsați în afara lotului pentru amicalul cu Columbia
Articolul următorBea zilnic apă cu lămâie dacă ai una din aceste 8 boli