Aseară, plt.adj. Marian Iacob încadrat la Detaşamentul de Pompieri Mizil era de serviciu cand o femeie disperată, cu un bebeluş inert în braţe, i-a cerut ajutorul. Printre suspine şi râuri de lacrimi, mama a reuşit să-i explice colegului nostru că micuţa se înecase cu alimente şi că, cel mai probabil, bucăţele de hrană îi intraseră şi pe căile respiratorii.

Pompierul, care este și  paramedic de 10 ani, recunoaşte că până acum nu a mai intervenit în cazul salvării unui bebeluş, dar a reuşit să elibereze căile respiratorii ale fetiţei.

După ce a început să respire, fetita , in vârsta de numai 1 an, a fost dusă cu o ambulanţă SMURD la Spitalul din Mizil şi acum se afla în afara oricărui pericol.

„Nu am mai intervenit pentru salvarea unui copil atât de mic, dar cred că Dumnezeu m-a ghidat şi am ştiut ce trebuie să fac. Înveţi toată viaţa să te pregăteşti pentru tot felul de situaţii, dar eşti om şi când vezi o mamă plângând şi un copil atât de mic livid, intervine şi factorul emoţional. Te gândeşti fără să vrei la copiii tăi de acasă. Şi atunci te îmbărbătezi şi îţi spui că trebuie să faci totul să salvezi. Eşti doar tu acolo şi fiecare secundă care trece poate conduce către un sfârşit tragic dacă nu faci tot ce trebuie! Mă bucur mult că am putut să ajut şi că fetiţa este în siguranţă!”, a povestit pompierul .

Plt.  adj. Marian Iacob lucrează la ISU Prahova din 2006. Are 44 de ani, este căsătorit şi e tatăl a două fetiţe: una de 10 şi cealaltă de 18 ani.

Articolul precedentProfesorii care au comorbidităţi pot opta să predea online
Articolul următorAdolescent accidentat mortal de o mașină, pe DJ 507