Dosar penal pe numele unui tânăr de 24 de ani, din comuna Petrești.

Bărbatul este cercetat penal după ce a fost prins că a urcat la volan deși consumase droguri. Acesta a fost oprit pentru un control pentru că șofa peste limita legală.

Tânărul a fost depistat de polițiști, marți, pe Bulevardul Republicii, din localitatea Blejoi, din județul Prahova. După ce a fost testat cu aparatul DrugTest, testul bărbatului a indicat că a consumat cannabis.

„În jurul orei 15.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism care circula pe Bulevardul Republicii către Blejoi, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 94 km/h.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Petrești, județul Dâmbovița.

Întrucât acesta manifesta un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă la substanța Canabis, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice”, a transmis IPJ Prahova.

Articolul precedentÎntorsura Fest revine și în 2023 – a treia ediție promite muzică bună și distracție cât cuprinde! Tradiția Doomstriker cunoaște un nou capitol – Foto & Video
Articolul următorUn copil de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ploiești