Un tânăr de 19 ani a fost prins de polițiști conducând fără permis, în zona Lapoș. Oamenii legii l-au observat în trafic, fiindcă că nu reușea să țină direcția, și au reușit să-l oprească abia după o urmărire.

Băiatul este dintr-o comună buzoiană și se afla în autoturism cu un amic, cel care-i și încredințase mașina.

“La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 19.15, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Apostolache, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza comunei Lapoș, au observat un autoturism al cărui conducător auto avea o deplasare sinuoasă, motiv pentru care au efectuat semnal regulamentar de oprire, șoferul neconformându-se.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind oprit la scurt timp.

La volan, a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 de ani, din comuna Cislău, care nu figura în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, pe bancheta din dreapta a fost identificat un tânăr care i-ar fi încredințat autoturismul șoferului să îl conducă, deși cunoștea faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințare.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentClubuldepresa.ro, semnal de alarmă: Nu desființați protecția sursei!
Articolul următorCFR Călători pune în circulație, la finalul acestei săptămâni, Trenurile Soarelui