Acțiune de amploare a forțelor de ordine în cartierul Mimiu din Ploiești, scena unor conflicte violente în ultima perioada. Cartierul este locuit aproape în totalitate de persoane de etnie romă, iar instituirea restricțiilor de circulație din cauza pandemiei de coronavirus au transformat zona într-o adevărată scenă de război.

La acțiune au participat 123 de polițiști, 9 luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, 35 de jandarmi, 26 de polițiști locali și 10 militari, care au urmărit identificarea și sancționarea persoanelor care încalcă prevederile ordonanțelor militare, normele la regimul rutier și cele de conviețuire socială. În sprijinul lor au fost aduse și două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, care au survolat zona Mimiu, scena unor conflicte violente în ultima perioadă, un conflict violent având loc chiar în prima zi de Paște.

În timpul raziilor de luni, “forțele de ordine au legitimat 278 de persoane și au controlat 151 de autovehicule. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, dintre care 79 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare, 6 pentru abateri de la prevederile OUG 195/2002 și 1 pentru încălcarea Legii nr. 61/1991.  Valoarea amenzilor aplicate este de peste 196.600 de lei”, au anunțat reprezentanții IJP Prahova.

Acțiuni similare au fost organizate, aseară, în mai multe zone din țară în care în ultimele zile au fos semnalate violențe.

Articolul precedentPrimul deces de coronavirus în Prahova! Numărul persoanelor decedate a ajuns la 460 la nivel național!
Articolul următor“Ce este mai rău abia acum urmează” avertizează Organizația Mondială a Sănătății
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.