Are 17 ani, este căpitanul echipei Naționale U17 și poartă povara carierei tatălui său, pe care și-a propus să o depășească. Vorbim despre tânărul Ianis Stoica, căpitanul Naționalei U17, fiul fostului internațional Pompiliu Stoica.

Aflat la începutul carierei, Ianis, care în tur a jucat la Petrolul, dar pentru retur a semnat cu Metaloglobus, nu acceptă să pună ghetele de fotbal în cui și se antrenează zilnic pe un teren de fotbal aflat în apropierea locuinței părinților săi de la Găgeni.

“Mă preocupă mult fotbalul și vreau sa profit de această perioadă. Trebuie să continui să cresc și să mă antrenez. Indiferent de ce este cu acest virus, gândul meu stă tot la fotbal!, ne-a declarat Ianis Stoica.

“Am un prieten bun pe care îl folosesc ca portar și lucrez individual, zilnic. Nu pot pierde forma fizică și cred că voi câștiga pentru că mă antrenez zilnic la intensitate mare”, ne-a mai dezvăluit Ianis.

Ianis Stoica este fiul fostului fotbalist Pompiliu Stoica. Ianis a debutat la vârsta de 14 ani la FCSB, reușind să înscrie un gol, chiar în partida sa de debut:. Ianis Stoica este cel mai tânăr jucător din istoria FCSB care a marcat într-o partidă oficială, pentru echipa mare. Era vorba despre meciul FCSB cu Sănătatea Cluj, partidă terminată cu scorul de 6-1.

Este sub contract cu FCSB, semnând cu roș-albastri încă de la vârsta de 16 ani. A fost împrumutat de echipa lui Gigi Becali la Dunărea Călărași, la Petrolul și acum la Metaloglobus. A început fotbalul la Petrolul.

Astăzi, presa sportivă din România a anunțat că din vară Ianis Stoica va reveni la FCSB.

Articolul precedent54 de prahoveni infectaţi cu COVID-19! 9.242 de cazuri la nivel naţional!
Articolul următorAndrei Năstase, președintele Platformei DA din Republica Moldova: “Moldova are nevoie de ajutorul real al României, Uniunii Europene și al Statelor Unite”
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.