Cel mai mare eveniment sportiv găzduit de România în ultimii 30 de ani începe la sfârșitul săptămânii, iar străzile Capitalei vor prinde viață și datorită turiștilor străini. Iar cum atracția principală este Centrul Vechi, Realitatea PLUS a făcut un experiment: Am vrut să vedem în cât timp vor ajunge microbiștii de la aeroportul Otopeni până în inima Capitalei. Dar și cum s-a pregătit România pentru întâmpinarea oaspeților străini.
Peste 10 mii de suporteri străini sunt așteptați în București să asiste la campionatul european. Pe aeroportul Henri Coanda, principala “poartă” de intrare în țară sunt instalate două puncte de informare și sunt voluntari care se vor ocupa să îi direcționeze pe suporteri, către cursele de tren care-i vor duce spre oraș. Din păcate, din vagoanele elegante, peisajul este dezolant: gunoaie și boscheți.
La metrou, regulile sanitare sunt respectate, poate și pentru că am realizat experimentul în miezul zilei, când nu sunt foarte mulți călători. Cursa a durat aproximativ 15 minute. Nu există, însă, afișe care să ne direcționeze către Centrul Vech.
Prima imagine care te izbește imediat ce ieși din subteran sunt gunoaiele, chiar aici, langa Centrul Vechi. Drumul de la aeroport a durat, în total, mai puțin de o oră. La intrarea în centrul vechi, trebuie să fii atent să nu îți cadă tencuiala în cap și să nu te împiedici de dalele sparte. Însă, dacă treci de acest hop, vine zona îngrijită. Vizita turiștilor este ca o gură de oxigen pentru patronii de restaurante, așa că aceștia se întrec în oferte.
Un reportaj de Ionela Arcanu și Coman Iordache.