Incendiul izbucnit duminică după amiază la un depozit de mase plastice din municipiul Ploieşti nu a fost încă lichidat.

Conform ISU Prahova, ard aproximativ 5000 de tone de mase plastice, la fața locului fiind 9 autospeciale de lucru cu apă și spumă.

La incendiu a ajuns și o autospecială de cercetare CBRN, destinată intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au precizat că incendiul a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului. Flăcările au cuprins iniţial mase plastice şi utilaje, în interiorul unei hale şi în afara ei, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 de metri pătraţi, ulterior extinzându-se pe aproape 8.000 de metri pătraţi.

Depozitul aparține societății Urban Ichim, firmă care a aparținut ministrului pentru IMM-uri Ștefan Radu Oprea.

“Arde o hală metalică şi baloţi de mase plastice în exterior. (…) Recomandările preventive pentru populaţia aflată în proximitate sunt următoarele: să rămână în locuinţe până la stingerea incendiului, să evite deplasarea în zona de manifestare a incendiului, să închidă uşile şi ferestrele locuinţelor pentru evitarea pătrunderii fumului generat de incendiu, să părăsească zona de manifestare şi să identifice locuri sigure, aerisite”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.

Articolul precedentVIDEO| Incendiu la fosta firmă din Ploiești a ministrului Ștefan Radu Oprea
Articolul următorCod galben de ceață în Prahova
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.