Criza prin care trecem ne afectează pe toţi în diferite forme, dar pe şapte copii ploieşteni starea de urgenţă i-a inspirat să facă un cântec de susţinere pentru părinţii lor, bunici şi toţi eroii din prima linie.

Eva Drăgănescu, o fetiţă de 10 ani din Ploieşti, a avut ideea de a scrie nişte versuri pe care le-a adaptat cântecului Resistire şi cum a dorit să facă ceva asemănător piesei cântate de spanioli a căutat mai mulţi colegi şi prieteni pentru a cânta împreună. Nu a găsit 30 de copii, ci doar şase: Paula Both, Lara Dănescu, Rebeca Dobre, Eduard Stoica, Charlize Maalouf şi Francesca Della Vedova, cu vârste între 10 şi 13 ani. 

Clipul realizat de copii cuprinde imagini cu Ploieştiul filmat din dronă (Cristi Albu) şi un mesaj optimist:

“Aşa arată această perioadă pentru câţiva copii din Ploieşti. Îşi fac griji pentru părinţi şi pentru bunici şi au încredere că “totul va fi bine” cu ajutorul cadrelor medicale şi al tuturor celor implicaţi în lupta cu acest inamic nevăzut! Trebuie să rezistăm pentru copiii noştri, pentru viitorul nostru! Stăm acasă!”

Articolul precedentScandalagii din Vâlcănești, potoliți cu mascații și sprayul lacrimogen!
Articolul următorPână vineri, 17 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.067 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.