Inconștiență la volan pe drumul care face legătura între municipiile Deva și Brad, filmată de un participant la trafic. Șoferul unei cisterne a fost surprins în timp ce se hazarda la depășiri riscate, pe linie continuă și în curbe fără vizibilitate.

Imaginile, realizate de camera de bord a unui alt șofer, pe DN 76 Deva -Brad, au fost publicate în mediul online unde au stârnit indignare din partea celor care le-au văzut. „Pe drumuri din România poți muri fără nicio vină din cauza unor specimene de șoferi așa-ziși profesioniști. Un astfel de individ, pe data de 24 octombrie 2019, aflat într-un coteț înmatriculat HD74CST a fost foarte aproape să producă un adevărat carnagiu pe DN 76. A intrat, în mod repetat, în depășiri pe linie continuă, în curbe fără vizibilitate, după care era cât pe ce să spulbere un bus care circula regulamentar, iar câteva sute de metri mai încolo și un pieton aflat pe acostament”, a scris, pe Internet, șoferul care a surprins în imagini video cursa periculoasă.

Potrivit acestuia, s-a apelat la 112, însă, din păcate, pe acel tronson de drum nu există echipaj de la rutieră să verifice dacă cel de la volan era beat sau drogat.

 

Articolul precedentCum să nu iei țeapă când faci cumpărături online. Detaliul care îți salvează portofelul
Articolul următorPloieştiul va avea 14 staţii de încărcare a maşinilor electrice
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.