Acasă Actual Zeci de amenzi date în Prahova pentru nerespectarea măsurilor răspândirii SARS-CoV-2

Zeci de amenzi date în Prahova pentru nerespectarea măsurilor răspândirii SARS-CoV-2

La sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul Prahova au fost desfăşurate alte acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în zonele aglomerate și în mijloace de transport în comun.

În acest context, sâmbătă, peste 300 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova au desfășurat activități de verificare a respectării normelor legale impuse în perioada stării de alertă. Au fost verificate 90 de obiective/locații – societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări – fiind legitimate 565 de persoane și verificate 20 de autovehicule.

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, „pentru neregulile constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, dintre care 50 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 (n.n. – nerespectarea măsurilor privind răspândirea COVID- 19), 19 pentru fapte de natură economică, 14 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială prevăzute de Legea nr. 61/1991, valoarea totală a amenzilor depășind 32.000 de lei”.

Cu titlu exemplificativ, poliţiştii prahoveni amintesc faptul că în incinta unei săli de jocuri de noroc de pe raza orașului Urlați a fost identificat „un tânăr de 24 de ani care nu purta mască în timp ce se afla în interiorul obiectivului menționat, acesta manifestând, totodată, un comportament recalcitrant, motiv pentru care a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu amendă în valoare de 500 de lei”.

Articolul precedent21 de focare COVID, în județul Prahova
Articolul următorUn biciclist din Prahova care traversa strada pe trecerea de pietoni, lovit de o mașină