Prefectura Prahova a anunțat, luni, că 79 de medici de familie, dintre cei 339 din județul Prahova, au încheiat contracte cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) pentru derularea integrală a procesului de vaccinare în cabinetele proprii, potrivit datelor furnizate Instituției Prefectului de către CJAS Prahova. 

Medicii de familie pot administra vaccinul anti-Covid începând din 4 mai.

“Conform contractului, medicii de medicină primară vor asigura informarea, programarea la vaccinare, administrarea vaccinului conform schemei complete de imunizare în cabinetul propriu, monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii/pentru persoanele care nu au medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii în termen de maximum 20 de zile de la demararea fiecărei etape de vaccinare”, au anunțat autoritățile județene.

Medicii implicați în acest proces vor beneficia de un tarif pe serviciu, astfel: pentru primii 50% din numărul total al celor înscriși pe lista proprie, eligibili pentru imunizare – 30 lei/serviciu; pentru pragul de 50.001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare – 50 lei/serviciu; peste pragul de 60% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare – 60 lei/serviciu.

În cazul persoanelor care nu au medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii în termen de maximum 20 de zile de la demararea fiecărei etape de vaccinare, medicii de familie vor primi 15 lei/serviciu pentru activitatea prestată în vederea informării, programării la vaccinare, monitorizării și raportării reacțiilor adverse, respective 30 lei/serviciu pentru cei care completează menționată anterior și cu vaccinarea propriu-zisă.

Tarifele sunt aplicabile exclusiv pentru serviciile acordate persoanelor înscrise de medicii de familie pe platforma de vaccinare și validate ca servicii de vaccinare în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV).

Reprezentanții CJAS Prahova se așteaptă ca numărul medicilor de familie care se implică în campania de imunizare anti COVID-19 să crească în perioada următoare.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentFără petreceri de Paște și de 1 Mai! Ce spune ministrul de Interne despre renunțarea la mască
Articolul următorGarda de Mediu: Nu mai dați foc la miriști, deșeuri menajere sau vegetație uscată!