Crima la Margineni

Un adolescent suspect al unei crime petrecute la Bucov în vara lui 2018 a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Victima, Felix Lupu (38 de ani) a fost înjughiată de mai multe ori, în zona gâtului şi a pieptului, cu un cuţit de bucătărie.

Surse judiciare au precizat că cei doi bărbaţi ar fi băut împreună, astfel că pe fondul consumului excesiv de alcool ar fi izbucnit o ceartă, urmată de o încăierare şi apoi de crimă.

Leonard Dorian Pîrvan (17 ani) şi Felix Lupu  au participat la o serie de furturi din magazine de pe raza comunei Bucov. Amândoi au fost arestaţi la domiciliu, în noiembrie 2017, de Judecătoria Ploieşti, iar în aprilie 2018 au fost găsiţi vinovaţi pentru furt, respectiv complicitate la furt, dar pedepsele au fost unele mai degrabă simbolice.

Pentru că la Leonard era minor, instanţa l-a condamnat la măsura educativă a asitării zilnice pe o durată de cinci luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Prahova. În această perioadă, adolescentul avea obligaţia să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de pregătire profesională şi să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta.

Partenerul său de furturi şi ulterior victima sa a fost condamnat la un an şi şapte luni de închisoare cu suspendare, dar şi la 70 de zile de muncă în folosul comunităţii, fie la o şcoală din satul Pleaşa, fie la Primăria Bucov.

Articolul precedentAccident pe DN1A, la Vălenii de Munte. O femeie gravidă în nouă luni, transportată la spital
Articolul următorProblemele locuitorilor din Colonia Teleajen, dezbătute în viitoarea ședință de CL Ploiești
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.