3841 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost admiși în învățământul liceal de stat (anul școlar 2021 – 2022), în județul Prahova, în prima etapă de repartizare computerizată. 18 elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opțiuni.

Comunicatul Inspectoratului Școlar Prahova:

Ministerul Educației a publicat sâmbătă, 24 iulie, ora 10:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a (anul școlar 2021 – 2022).

La nivelul județului Prahova, au fost repartizați 3841 de elevi (99,5%) în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni  completate.

4 candidați au fost admiși cu media generală 10.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

– 120 de elevi la specializări vocaționale;

– 122 de elevi în învățământul militar;

– 41 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaților de etnie romă;

– 19 elevi în învățământul special.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 25-28 iulie candidații repartizați în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

18 elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opțiuni.

Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

În intervalul 9 – 11 august, comisia județeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 254 de locuri (6,20%).

 

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentMiron Mitrea, despre proiectul Roșia Montană: România a dovedit că Guvernul a luat o decizie neeconomică, ci politică. De plătit, vom plăti daune
Articolul următorCULISELE PUTERII | Miron Mitrea a desemnat „repetentul și premiantul săptămânii” – Care sunt cele 2 nominalizări