2 avioane militare F-16 au interceptat, miercuri seară, un avion de mici dimensiuni care a intrat în spațiul aerian românesc fără a se identifica, potrivit postului public de televiziune. Autoritățile nu au comunicat, deocamndată, detalii despre natura incidentului, relatează realitatea.net

Potrivit sursei citate, aeronavele F-16 s-au ridicat în aer imediat după ce s-a dat alerta, pentru că aparatul aerian de mici dimensiuni nu s-ar fi identificat. Nu numai aviația militară din România a intrat în stare de alertă, ci și cea din Ungaria. 

Avionul neidentificat a ieșit din România spre Bulgaria, escortat de cele 2 aeronave militare F-16 ale Forțelor Aeriene Române, pentru că nu avea drept de survol.

Miercuri seară în jurul orei 19, locuitorii orașului aflat la frontiera cu Serbia au fost alertați de zgomotul puternic făcut de mai multe avioane militare, care au survolat orașul la o altitudine relativ mică, potrivit Biziday.ro.

Pe rețelele de socializare au început să apară filmulețe în care par a fi vizibile două avioane F16. Martorii spun că acestea au zburat inițial la o altitudine de sub o mie de metri, iar ulterior au urcat, aparent urmărind un al treilea avion.

 

Ministerul Apărării nu a comunicat deocamdată nimic despre incident. Un exercițiu militar este improbabil, pentru că acest tip de acțiuni nu se fac deasupra zonelor locuite, cu atât mai puțin la altitudini foarte mici, notează Biziday.

Articolul precedent2 aeronave F-16 au interceptat un avion de mici dimensiuni la Turnu Severin. Alertă în România și Ungaria – VIDEO
Articolul următorPercheziții în Ploiești la un suspect care a intrat peste un bărbat în casă, l-a lovit și i-a furat mai multe bunuri