Numărul incendiilor de vegetație din Prahova a ajuns doar miercuri la peste 20. Inconștiența celor care dau foc vegetației uscate a fost la un pas să provoace tragedii la Boldești Scăieni, unde pompierii se luptă cu focul de ore-ntregi.
La Boldesti, zona Balaca incendiul se manifestă pe o suprafață de 100 ha stufăriș. Pompierii au reușit să împiedice propagarea flăcărilor la o fabrica de geamuri, un abator, un depozit de butelii și locuințe. În zonă au fost mobilizate trei autospeciale cu apă și spumă.
Pompierii militari acționează și în Bucov pentru lichidarea unui incendiu de vegetație, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 5 ha.
Pompierii ISU au fost solicitați să intervină la încă un incendiu, de această dată la o anexă gospodărească plină cu lemne, în Lipanești. Acționează 2 autospeciale de lucru cu apa și spumă.