Completarea acesteia cu date eronate intră sub incidența legii, conform articolelor 326 și 352 din Codul Penal, astfel:

Articolul 326 din Codul Penal – Falsul în declarații:
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Imagine

Articolul 352 din Codul Penal – Zădărnicirea combaterii bolilor:
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

Articolul precedentCoronavirus-România-Nu sunt obligatorii, deocamdată, dar sunt foarte importante. Reguli de conduită în spațiul public
Articolul următorSe închid cimitirele din Ploiești
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.