Incidentul a avut loc, duminică, la Valea Doftanei. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce terasa unei pensiuni din satul Teșila pe care se aflau s-a rupt.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU Prahova și ale Serviciului de Ambulanță Prahova.
Cele cinci persoane rănite au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Potrivit SAJ Prahova, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 67 de ani, prezenta fractură deschisă la gambă, iar o femeie în vârstă de 64 de ani prezenta un traumatism hemitorace stâng și un traumatism la mână.
O altă victimă, o femeie în vârstă de 62 de ani, a fost diagnosticată cu traumatism la gleznă.
Cea de a patra victimă, o femeie în vârstă de 66 de ani, prezenta, potrivit SAJ Prahova, un traumatism la umăr, iar o femeie în vârstă de 35 de ani a fost diagnosticată cu traumatism la coloana vertebrală.
Sursa: Realitatea de Prahova