Conducerea spitalului județean de urgență din Ploiești a găsit o soluție provizorie pentru furnizarea apei calde la maternitate, după ce operatorul Termoficare Prahova a sistat serviciul pentru o lună începând de la 1 august.
Dacă ieri bebelușii au fost spălați cu apă încălzită la reșou de angajatele maternității, astăzi a fost pusă în funcțiune o instalație auxiliară de producere a apei calde.
Este vorba de un sistem de încălzire a apei bazat pe panouri solare, care va asigura parțial necesarul de apă caldă menajeră.
În ceea ce privește pacienții internați în clădirea din cartierul Nord al spitalului județean de urgență din Ploiești, conectat la sistemul public de termoficare, singura soluție ar fi montarea în regim de urgență a unei centrale termice.
Procedura de achiziție este însă una de lungă durată, astfel încât, până la reluarea furnizării serviciului, pacienții vor fi nevoiți să facă duș cu apă rece sau să se ”spele” cu șervețele umede.
Sursa: Realitatea de Prahova