Cinci persoane, printre care și o fetiță de 11 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs luni după-amiază, pe DN1, în zona localității Cornu.
Potrivit ISU Prahova, accidentul s-a produs după ce șoferul unui autoturism în care se aflau cinci persoane a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Toți cei cinci ocupanți au fost răniți și transportați la spital, printre victime aflându-se și o fetiță de 11 ani.
Potrivit SAJ Prahova , micuța a suferit un traumatism cranio facial frontal, în timp ce o tânără de 19 ani a suferit un traumatism cranio cerebral, cu pierderea stării de conștiență și un traumatism la membrul inferior drept. De asemenea, doi tineri, unul de 29 ani, iar celălalt de 19 ani, au suferit un traumatism coloană lombară, respectiv un traumatism cranio cerebral.
Totodată, o femeie în vârstă de 39 ani a suferit un traumatism cranio cerebral. Toate cele cinci victime au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Potrivit IPJ Prahova, din primele verificări se pare ca un autoturism ar fi ieşit dintr-o benzinărie fară să se asigure, iar un altul ar fi ieşit în afara părţii carosabile în încercarea de a-l evita. Între cele doua autoturisme nu a existat contact.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.