Două mașini, în care se aflau cinci persoane, au fost implicate într-un accident grav, luni după-amiază, pe DN1. Evenimentul s-a produs în zona Posada.

Autoturismele erau conduse de doi bărbați cu vârstele de 41, respectiv 74 de ani, niciunul dintre ei sub influența alcoolului, anunță IJP Prahova.

Potrivit ISU, cinci persoane se aflau în cele două mașini, una dintre ele fiind găsită încarcerată.

“În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere în vârstă de 72 de ani care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Negativ alcool în ambele cazuri.

Traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri de deplasare.

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, menționează Poliția.

“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN  1, la kilometrul 114+600 de metri, localitatea Posada, județul Prahova, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În urma impactului a rezultat o victimă, care este încarcerată. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri, valorile de trafic fiind ridicate.

Se estimează reluarea circulației în 45 de minute” este alerta emisă și de InfoTrafic.

Până la ora 16.50, poliția nu anunțase reluarea circulației.

Traficul a revenit la normal.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentFermierii români vor primi mai mulți bani de la UE – Ce produse ar putea fi oprite de la import
Articolul următorPrahova. Tânăr reținut pentru că a condus un autovehicul neînmatriculat şi nu avea nici permis