În perioada 16-22 septembrie, polițiștii rutieri din Prahova intensifică acțiunile pentru reducerea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul Proiectului ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la importanța respectării regulilor de circulație.
Astfel, ieri, 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova- Serviciului Rutier Prahova au organizat și desfășurat o acțiune cu forțe mărite la care au participat și polițiști ai Serviciilor Rutiere Buzău și Ialomița, pe Drumurile Naționale 1 B și 1 D, pe raza de competență a fiecărui județ, în punctele cu risc ridicat de producere de accidente.
Obiectivul acțiunii a fost acela de creștere a gradului de siguranță rutieră pe Drumurile Naționale din cele 3 județe, prin depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, această cauză regăsindu-se printre cele 5 cauze generatoare de accidente rutiere, la nivelul județului Prahova.
În cadrul acțiunii care s-a desfășurat pe două intervale orare, 09:00-12:00, respectiv 16:00-20:00, polițiștii celor 3 servicii au constatat în total 157 de contravenții, 115 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. 7 conducători auto au fost depistați pe Drumurile Naționale 1 B și 1 D circulând cu mai mult de 50 km/h, peste limita legală.
Totodată, pentru neregulile constatate au fost reținute 15 permise de conducere, 7 dintre ele pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 3 pentru depistarea a doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului și un bărbat care de ala sub influența substanțelor psihoactive, respectiv 5 pentru alte abateri constatate.
Valoarea totală a sancțiunilor este de 61.205 lei.
Prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive, precum și a celor care nu respectă regimul legal de viteză reprezintă un obiectiv pentru polițiștii rutieri din Prahova, iar monitorizarea drumurilor publice din județ, se va face în mod constant de către polițiștii rutieri prahoveni.
Sursa: Realitatea de Prahova