O amendă record a fost aplicată de Poliție, la Gornet-Cricov, unui bătrân prins în afara locuinței, fără a avea asupra sa declarație pe propria răspundere. După sesizarea înaintată, se pare, de un vecin, polițiștii l-au amendat pe bărbatul reclamat, care ieșise să adune oile scăpate din țarc.

Cazul a fost relatat de nepoata contravenientului sancționat cu o amendă de 15.000 de lei.

Opt oi ale bărbatului ieșiseră din curte, iar omul a plecat după ele, să le aducă acasă. Atunci ar fi fost reclamat de un vecin, deși animalele nici măcar nu ajunseseră pe terenul lui. nepoata mai spune că, potrivit polițistului, bătrânul l-ar fi înjurat, dar acest lucru nu a mai fost consemnat în procesul verbal.

”A fost depistat în comuna Gornet-Cricov, sat Dobrota, pe domeniul public, fiind în apropierea terenurilor extravilane din sat. Acesta nu avea asupra sa declarația pe propria răspundere, pentru a părăsi domiciliul, menționând că a părăsit domiciliul pentru a ieși la păscut cu oile, fără a fi angajat, acesta nereprezentând un motiv întemeiat”, scrie în procesul verbal prezentat de observatoruph.ro.

În termen de 15 zile, bătrânul sancționat pe 10 aprilie putea plăti “doar” 7.500 de lei. Din pensia de 700 de lei, însă, i-a fost imposibil. Oricum, familia acestuia îl susține să conteste în instanță sancțiunea primită de bărbatul din Gornet-Cricov.

Dincolo de valoarea record a amenzii, mai ales raportată la cazul de față, ne putem aminti și cât de indulgenți au fost polițiștii față de protagoniștii unor scandaluri și conflicte cu forțele de ordine, înregistrate în ultimele săptămâni în cartierele mărginașe ale Ploieștiului,. La momentul respectiv, scandalagiii au fost sancționați cu câte 1.000 de lei.

Articolul precedentA început testarea personalului Spitalului Municipal Câmpina
Articolul următorLa Sinaia începe o nouă campanie de curățenie
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.