22 de ani de lucrări! Și un nou termen de finalizare….Este vorba despre noul Palat de Justiție din Ploiești ale cărui lucrări au început în anul 1996 și nu sunt încă gata.

La Bilanțul Curții de Apel Ploiești, Andra Botez, președinta instituției, a solicitat Ministerului Justiției finalizarea construcției, deoarece condițiile în care își desfășoara activitatea personalul Curții sunt improprii.

“Îmi permit să adresez Ministerului Justitiei mesajul nostru prin care solicităm sprijinul în finalizarea celui de-al doilea obiectiv de investitii ca marime in justitia din Romania, Palatul de Justitie Ploiesti. Avem nevoie de acest nou sediu! El este o necesitate atât pentru noi cat si pentru cetatenii Ploiestiului, Prahovei, Buzaului, Dambovitei”, a spus Andra Botez.

Palatul de Justiţie din Ploieşti, este cel de-al doilea obiectiv de investiţie derulat de Ministerul Justiţiei după Palatul de Justiţie din Bucureşti, atât din punctul de vedere al costurilor, cât şi din cel al suprafeţei desfăşurate (19.430 mp, 3750 mp suprafaţă construită).

Lucrările sunt finanțate in proporție de 85%, pentru finalizare fiind necesară suma de peste 23 de milioane de lei, din care 10 milioane de lei reprezintă achzitii publice.

Ultimul termen de finalizare al lucrărilor a fost prelungit la data de 30 august 2019, potrivit președintei Curții de Apel Ploiești.

La prezentarea Bilanțului Curții de Apel Ploiești pe anul 2018 au participat Lia Savonea, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, și Nicoleta Margareta Țînț, membră a CSM. De asemena au fost prezenți șefi de parchete și de instanțe din circumscripția Curtiți de Apel Ploiești, dar și șefi din Poliție, Jandarmerie și alte insituții publice.

 

Articolul precedentAccident mortal pe DN 1. Pieton, izbit în plin când a sărit peste separatorul de sens
Articolul următorÎncă un prahovean a murit de gripă! 28 de morți în Prahova, 135 la nivel național!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.