Angajații TCE Ploiești, societatea care asigură transportul public local, amenință cu noi proteste după ce, în cursul anului trecut, au declanșat mai multe greve spontane. Aceștia sunt nemulțumiți că municipalitatea nu a achitat integral sumele aferente subvențiilor din care se acoperă gratuitățile și reducerile acordate pensionarilor, elevilor și studenților din Ploiești.
Sindicaliștii din TCE ar putea declanșa protestul marți, ceea ce însemană că există riscul ca, la un moment dat, pe parcursul zilei, mijloacele de transport în comun din Ploiești să înceteze să mai circule. Este o situație cu care călătorii s-au mai confruntat și în trecut, când la TCE au fost declanșate proteste spontane, pe fondul situației financiare complicate a societății.
În timpul şedinţei Consiliului Local s-a decis ca la TCE să se mai achite doar 2,4 milioane de lei, dintr-un total de 3,4 milioane. Diferența ar fi urma să fie alocată într-o ședință viitoare. Până acum, însă, nu există nicio promisiune fermă cu privire la acordarea milionului “tăiat”, deși discuții au existat, inclusiv în cursul zilei de luni. Prin urmare, angajații de la TCE amenință că vor opri transportul dacă aceste sume nu vor fi plătite.
Presiunea este cu atât mai mare cu cât, potrivit directorului TCE, Nicolae Alexandri, până pe 25 octombrie trebuie achitată rata din datoria eşalonată a societății, către ANAF. În plus, majorarea de tarif, aplicată de 1 octombrie, nu prea se resimte în buget. Pe de-o parte pentru că intervalul scurs este destul de mic, iar pe de alta pentru că ea este suportată de un număr mic de călători întrucât majoritatea este formată tocmai din beneficiarii de subvenții.