Teodora Anca, avocata tinerei din Ploiești care a căzut prin geamul unui autobuz TCE a anunțat că va cere despăgubiri de 1 milion de euro societății de transport în comun. Avocata susține că lucrează gratis la acest caz, dar și la un altul în care ajută o fată  să obțină actele de moștenire pe care le oprise o mătușă, după ce părinți  ei au decedat.

Tânăra care a căzut prin geamul unui autobuz TCE Ploiești a fost operată și o așteaptă o perioadă lungă de recuperare!
“Bun, dacă m-ar întreba cineva ..azi ,acum, cum mă simt…sau ce-mi doresc..i-aș spune e onomastică mea și în afară de o oboseală și o greutate pe inima mea, de la oboseală asta, chiar sunt extrem de fericită pentru copiii mei…de suflet.
Am reușit pentru fetița căreia de la vârstă ei de 5 ani i-au murit mama și tatăl, să îi obțin actele casei părinților și certificatul de moștenitor, azi, după câteva ore de alergare ușoară, iar actul ei de naștere, dar și actele de deces ale părinților le vom primi săptămâna viitoare.Toate îi fuseseră oprite de o mătușa “binevoitoare” care voia să i le dea la “schimb” – a se citi în schimbul renunțării la un teren.
A vrut să îmi dea mititica la final 100 lei dar i-am zis să își ia blugi de ei. Mă gândesc serios pentru că e în clasa a XII a de liceu să o ajut să meargă mai departe…
În paralel, pentru Alina, fetița care a căzut în cap din autobuz la Ploiești, i-am finalizat plângerea și voi merge pe tentativă de omor și 1 milion de euro despăgubiri…
Am găsit toate actele normative care prevăd pentru mijloacele fixe de transport durata de exploatare de maximum …8 ani.
Ceea ce înseamnă că aceste autobuze trebuiau scoase din circulație încă din anul 2008…
Și deci în 2019 ele circulau ilegal deoarece trebuia de mult casate…
Iar asta reprezintă un atac material imediat direct și injust la adresa sănătății și integrității tuturor călătorilor ploieșteni din autobuze.
Muncesc gratis în ambele cazuri pentru că aceste fete minunate merită.
Muncesc aproape gratis și în alte dosare chiar dacă azi m-am împrumutat de bani de lemne până joi când fac încasări și nu îmi pare rău.
În ciuda oboselii…în ciuda inimii mele obosite, am sufletul plin și împăcat.
Mari bucurii mi-am făcut eu mie însămi azi, cu puterea LUI…Doamne îți mulțumesc.”, a scris avocata Teodora Anca pe Facebook.
Articolul precedentSănătatea a peste 30.000 de ploieșteni, pusă în pericol de Apa Nova Ploiești! Detalii îngrijorătoare
Articolul următorViceprimarul Cristian Ganea: Primarul Adrian Dobre nu se dezminte nici în scandalul apei potabile