????????????????

CSM Ploiești a anunțat că lucrările derulate în ultimele săptămâni la Bazinul Vega, singurul aflat în administrarea autorităților locale ploieștene, se apropie de final, iar obiectivul ar putea fi redeschis publicului în câteva zile.

“Închis pe data de 12 august, bazinul a fost supus mai multor operaţiuni care se impuneau la un moment dat, pe lângă igienizarea zonei vestiarelor şi, implicit, a duşurilor, fiind recondiţionată ţeava care asigură încălzirea apei. Lungă de circa 170 de metri, aceasta a fost sudată, dată cu grund şi vopsită, redevenind, astfel, funcţională. Bineînţeles, bazinul a fost, şi el, spălat, iar în weekend a fost umplut cu apă. Urmează câteva zile în care apa va fi încălzită, aşteptându-se să ajungă la temperatura de 28-29 de grade Celsius, dar va fi şi tratată zilnic pentru a putea dobândi parametrii impuşi de normele Direcţiei de Sănătate Publică Prahova”, au anunțat reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Ploiești, într-un comunicat de presă

Aceștia au precizat că, probabil, Bazinul Vega va fi redeschis în a doua parte a săptămânii viitoare.

Bazinul Vega este singurul aparținând administrației locale și, în ciuda micilor intervenții efectuate periodic, acesta continuă să se degradeze, deoarece situația juridică a terenului pe care este amplasat nu permite efectuarea de investiții majore.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al CSM Ploiești, în perioadele de funcționare Vega este deschis nu numai sportivilor care se antrenează aici, ci şi publicului larg, de luni până vineri, în intervalele 14.00-15.00 şi 19.30-20.30, iar sâmbăta în intervalul orar 14.00-15.00. Tariful de acces este de 10 lei/persoană.

Articolul precedentAccident între un troleibuz și un autoturism pe Șos. Vestului din Ploiești. Șase persoane transportate la spital
Articolul următorDeși Ploieștiul e îngropat în gunoaie, tariful de colectare a deșeurilor s-ar putea majora!
Ziarist cu o experientă de peste 25 de ani. O cariera in care a trecut prin presa scrisa,radio,televiziune (moderator al mai multor talk show-uri la posturi de televiziune din Ploiesti) si o vasta experienta in presa online.