Bogdan Davidescu, primarul comunei prahovene Şotriile, a fost condamnat defitiv la un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru pornografie infantilă., de către Curtea de Apel Ploieşti
Edilul va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova ori organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, iar pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotrile, şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile, pe o perioadă de 70 de zile.
Davidescu a fost inițial condamnat de Tribunalul Prahova la doi ani și două luni de închisoare, însă, la recurs, instanța i-a redus pedeapsa la jumătate.
“Admite apelul declarat de inculpatul Davidescu Daniel Bogdan împotriva sentinţei penale (…) pronunţată la 27 martie 2019 de Tribunalul Prahova pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi rejudecând, reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului de la 2 ani şi 2 luni închisoare, la 1 an şi 6 luni închisoare”, se arată în sentința publicată pe portalul Curții de Apel Ploiești.
Instanța de apel a menținut termenul acordat de instanța de fond – de 4 ani de încercare. Astfel, rămânând definitivă această sentință, Bogdan Davidescu va trebui demis din funcția de primar al comunei Șotrile, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pentru că până la alegerile locale mai este prea puțin timp, aproximativ opt luni, cel mai probabil actualul viceprimar, Ion Ovidiu Toporaș, va îndeplini atribuțiile de primar până la alegerile locale din iunie anul viitor.
Vă reamintim că procurorii DIICOT l-au cercetat și apoi acuzat pe primarul din Șotrile pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, act sexual cu un minor și pornografie infantilă. “S-a reținut faptul că, în perioada 2016-2017, suspectul a început o relație de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relațiile sexuale pe care le-a întreținut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar și influențată de autoritatea suspectului. Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relație, suspectul a început să o șantajeze, amenințând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromițătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinților acesteia în cazul în care nu va continua relația de concubinaj. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice în vederea continuării cercetărilor”, se preciza în comunicatul remis de DIICOT în toamna anului trecut.