Tupeu incredibil al unui prahovean! Acesta  i-a furat unui polițist țigările din buzunar. Incidentul s-a petrecut în timp ce polițistul scria un proces verbal, iar bărbatul care a furat țigările le-a împărțit apoi cu cei din jur. Întreaga scenă a fost filmată.

În urma incidentului, Poliția Prahova a transmis marți dimineață,  un comunicat de presă

În care anunță că a fost deschis dosar penal pentru furt calificat, dar și că Biroul Control Intern efectuează verificări cu privire la modul în care polițiștii au intervenit.

“Cu privire la imaginile video apărute în spațiul public, Compartimentul de Relații Publice al IJP Prahova este abilitat să comunice următoarele:

Este vorba despre intervenția unui echipaj de poliție la un eveniment sesizat prin Dispeceratul 112, în seara zilei de 3 noiembrie.

În urma vizionării imaginilor, ne-am sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras din buzunarul unui polițist un pachet de țigări, fiind efectuate cercetări pentru furt calificat.

De asemenea, conducerea inspectoratului a dispus verificări cu privire la modul de intervenție al polițiștilor la eveniment, prin intermediul Biroului Control Intern, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri în consecință.”, a transmis Biroul de Presă al IPJ Prahova.

sursa video: observator.tv

Articolul precedentBogdan Davidescu, primarul comunei Șotrile, condamnat definitiv pentru pornografie infantilă
Articolul următorVideo Premierul Ludovic Orban a ajuns la Guvern, unde a fost întâmpinat de Raluca Turcan