Viceprimarul Cristian Ganea a prezentat marți planul urbanistic zonal realizat de Primăria Ploieşti pentru un teren de câteva hectare pe care îl deţine pe strada Ghighiului, în spatele Hipodromului.

Conform edilului, municipalitatea vrea ca în acea zonă să realizeze investiţii de amploare. Proiectul prevede construirea unui teren de fotbal cu gazon sintetic și cu pistă de atletism, o grădiniţă, cu sală de sport la parter, pentru gimnastică ritmică, locuri de joacă, un bazin olimpic de înot şi foarte multe case.

Viceprimarul Ganea a precizat că în acest moment se caută surse de finanţare pentru realizarea respectivelor obiective de investiţii.
O bună parte din teren urmează să fie lotizată şi predată, pentru construirea de case, către familiile tinere şi către veterani de război, în baza unor legi care le dau dreptul acestor categorii de persoane să solicite terenuri din partea administraţiei locale.
Restul terenului cuprinde, conform planului urbanistic, zone pentru complexuri sportive, dar şi una pentru clădiri administrative.

“Pe partea dinspre strada Ghighiului vor fi 130 de loturi pentru tineri, pe Legea 15, şi pentru veterani şi revoluţionari, pentru persoane îndreptăţite conform legii. În continuare, este creionat un viitor bazin olimpic de înot, pentru că avem nevoie la Ploieşti, mai avem un spaţiu pentru o grădiniţă, o zonă verde şi un stadion de fotbal, împrejmuit cu pistă de atletism”, a detaliat, cu harta în faţă, viceprimarul Cristian Ganea, care a ținut să adauge și faptul că “în momentul de faţă, se lucrează la studiul de fezabilitate pentru bazinul de înot”.

Articolul precedentIntervenție a salvamontiștilor din Sinaia! Turist în stop-cardio-respirator!
Articolul următorVIDEO| Au început lucrările la noul “Pod de lemn”