Anchetatorii nu au stabilit dacă accidentul aviatic de ieri s-a produs din cauza unei erori de pilotaj, sau în urma unei defecțiuni a aparatului de zbor.
Conform procurorului Florentina Ilioiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cercetarea la fața locului nu a fost finalizată, anchetatorii urmând să audieze martorii și rudele familiei. Totodată se așteaptă și datele CIAS.
Autoritățile buzoiene au intrat ieri în alertă, după ce un localnic din Nehoiu a sunat la 112 si a anunțat că un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe munții care înconjoară orașul Nehoiu. Localnicii unui cătun de lângă oraș au auzit un zgomot puternic, al motorului avionului, apoi o bubuitură, rezultată la prăbușirea aparatului de zbor, în pădure. Imediat, au fost alertate autoritățile, echipaje ale pompierilor, jandarmi, polițiști și ambulanțe, pentru demararea operațiunii de salvare. Epava avionului a fost găsită relativ repede, dar cei doi ocupanți ai aparatului de zbor erau deja decedați.
Nu se știe, încă, dacă aparatul de zbor, un avion Technam vechi de 10 ani s-a defectat în timpul zborului, sau a fost vorba de o eroare de pilotaj. În urma impactului, aripile s-au desprins de fuselaj, fiind localizate la cîteva sute de metri de corpul avionului.
Cei doi oameni de afaceri care și-au pierdut ieri viața plecaseră de la Ghimbav și urmau să ajungă la Constanța. La bordul avionului se aflau Mihai Covaciu, cel care pilota aparatul, și Liviu Emil Bucățică.