Un constănțean de 35 de ani a fost depistat duminică, la Câmpina, la volanul unei autoutilitare cu remorcă, deși nu avea permis pentru această categorie de vehicule.

Șoferul în cauză a fost tras pe dreapta pentru control în jurul orei 13.00, de un echipaj de Poliție aflat pe Bd. Carol I.

Polițiștii au constatat că el conducea ansamblul de vehicule având permis doar pentru categoriile AM, B1 și B.

“Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul deține un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus de acesta.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respective”, a anunțat IJP Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCum a scăpat de dosar penal soțul jurnalistei Lorena Bogza, cu ajutorul directorului adjunct al CNA
Articolul următorTestele de salivă ar putea fi scoase din școli