O ploieșteancă de 38 de ani este cercetată penal după ce polițiștii au depistat-o în trafic, vineri dimineață, conducând o mașină fără numere de înmatriculare valabile.

“La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 9.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, un autoturism, care circula pe strada Sondelor, din direcția Gării de Vest către Sud.

Conducătorul auto a fost identificat, în persoana unei femei în vârstă de 38 de ani, din municipiul Ploiești, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că numerele de circulație provizorii figurează ca fiind expirate”, a anunțat IJP Prahova în cursul zilei de sâmbătă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAnchetă pentru evaziune fiscală, la o școală de șoferi din Ploiești
Articolul următorPrahova. Biciclist rănit într-un accident pe DN1B