Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au efectuat, în ultimele zile, controale la școlile de șoferi din județ. Verificările din 20 și 28 aprilie au scos la iveală un posibil caz de evaziune fiscală.

“În cazul unuia dintre agenții economici verificați, au fost constatate nereguli privind prestarea de servicii în cadrul școlii de conducători auto de către angajați având contractul individual de muncă suspendat, fapt pentru care a fost transmisă o solicitare Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova în vederea continuării verificărilor și dispunerii măsurilor legale”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.

În plus, “cu ocazia verificărilor efectuate la una dintre societățile comerciale din municipiul Ploiești, polițiștii au constatat că, în perioada 2017 și până în prezent, operatorul economic a prestat servicii de pregătire practică a cursanților fără a încheia contracte de școlarizare și fără a înregistra în totalitate în evidența contabilă veniturile astfel realizate, sustrăgându-se de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului. În cauză a fost  întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală conform Legii nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, urmând a fi efectuate cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova  în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului”, după cum a mai menționat sursa citată.

Activitățile au beneficiat de sprijinul reprezentanților din cadrul I.S.C.T.R. Prahova.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedent300 de milioane de euro, sprijin pentru IMM-urile din agricultură
Articolul următorDosar penal pentru o ploieșteancă prinsă la volanul unei mașini cu numere expirate