O femeie de 39 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, aseară, după ce a fost oprită în trafic, a refuzat testarea pentru alcoolemie, dar și recoltarea de probe de sânge, odată ajunsă la spital.

“La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii Serviciului Rutier în timp ce executau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, pe strada Valea Albă, din orașul Bușteni, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia, se afla o femeie, în vârstă de 39 de ani.

Întrucât conducătoarea auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testată cu aparatul etilotest, însă aceasta a refuzat, fapt pentru care a fost condusă la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În prezența doctorului de gardă, din cadrul unității medicale, conducătoarei auto i s-a adus la cunoștință necesitatea recoltării mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă și de această dată a refuzat.

În cauză, a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a anunțat IJP Prahova, duminică.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentAcuzații la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. „Îi țin închiși, au frisoane și se simt rău, dar nu îi lasă acasă!”
Articolul următorCulisele puterii | Miron Mitrea aruncă bomba zilei: Noile restricții decise de Cîțu ar putea AMÂNA votul pe moțiune