Doi polițiști sunt cercetați penal pentru că au suflat în etilotest în locul unui șofer care este elev al Școlii de Poliție din Câmpina, după o intervenție a tatălui său.

Cei patru sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații.

Comunicatul DGA:

Angajații Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat ieri, un număr de cinci percheziții domiciliare, din care două la sediul unei unități de poliție și au pus în executare un număr de patru mandate de aducere privind pe doi polițiști, un elev al unei școli de poliție și tatăl acestuia din urmă – persoană fără calitate specială, toți patru având inițial calitatea de suspecți în cadrul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și fals în declarații.

În fapt, în data de 03.04.2022, orele 02:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cei doi agenți de poliție l-au oprit pe elevul școlii de poliție în timp ce mergea pe stradă, imediat după ce acesta a coborât din autoturism, întrucât anterior îl văzuseră conducând acest autoturism și exista suspiciunea că a condus sub influența băuturilor alcoolice.

Ulterior, s-a prezentat și tatăl elevului, care a declarat, verbal și în scris, că el a fost cel care a condus autoturismul, deși la momentul când s-a prezentat, acesta a precizat că a consumat băuturi alcoolice.

În continuare, cei doi polițiști au procedat la testarea cu aparatul alcooltest, fiind generat un bon cu valoarea alcoolemiei 0,00 ml/l aer pur expirat, întrucât în aparatul alcooltest a suflat unul dintre cei doi agenți de poliție.

Cele patru persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în vederea continuării cercetărilor, iar procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia, iar față de cei doi polițiști a dispus și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Dosarul penal a avut la bază denunțul formulat ca urmare a unui apel la Call Center-ul Direcției Generale Anticorupție 0800.806.806, cât și o sesizare a Inspectoratului de Poliție Județean Argeș către unitatea de parchet competentă.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentCel mai mare scandal de grup infracțional organizat din România – Prejudiciul este de peste 700 de milioane – Dracea și ceilalti suspecti, asistați de avocatul Iancu Toader
Articolul următorPrahova. Nouă bărbați reținuți, după ce au furat patru europaleți cu injectoare auto din Germania