La data de 2 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în colaborare cu autoritățile germane, au reușit identificarea mai multor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de furt și tăinuire.

9 bărbați au fost reținuți, ulterior, față de 8 dintre aceștia fiind luată măsura arestării preventive, iar față de al 9-lea fiind dispusă măsura controlului judiciar.

De asemenea, la data de 4 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în stațiunea Bușteni, la domiciliile unui alt bărbat bănuit de comiterea faptelor, la cele două locații fiind identificate și indisponibilizate mai multe telefoane mobile, laptopuri, precum și sume de bani.

În cadrul activităților de cercetare desfășurate, au fost indisponibilizate o autoutilitară, cu care ar fi fost transportați europaleții, un autoturism și 76.000 de euro.

Tot în baza schimbului de informații, pe teritoriul Germaniei, au fost prinși în flagrant delict 6 cetățeni români, în timp ce ar fi sustras 4 europaleți încărcați cu injectoare.

În fapt, în perioada martie 2021- aprilie 2022, cei 9 bărbați bănuiți de comiterea faptelor, 7 români și 2 italieni, ar fi sustras dintr-un depozit al unei firme constructoare de injectoare de mașini, de pe teritoriul Germaniei, 40 de europaleți încărcați cu injectoare.

Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 3,3 milioane de euro.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentDosare penale pentru un elev al Școlii de Poliție din Câmpina, tatăl său și doi agenți de la Rutieră
Articolul următorRealitatea a avut dreptate: George Dorobanțu, directorul Companiei Aeroporturi București, schimbat din funcție